Ma-ma. Ta-ta. Pa-pa. Cum se dezvolta limbajul la copii

Cand vine pe lume copilul are capacitatea de a-si dezvolta limbajul, dar de aici si pana la a-si insusi limba pe care o vorbesc cei din jur, este cale lunga. Cea mai importanta conditie pentru ca acest proces sa fie mai usor este comunicarea verbala a copilului cu adultii. Cu cat vorbim mai mult si mai clar cu copilul, cu atat el va invata mai repede sa vorbeasca. Altfel, dezvoltarea limbajului este anevoioasa.

Copiii sunt pregatiti sa emita sunete inca de la nastere si chiar inainte de nastere. La nou-nascut, reactiile vocale sunt legate de diferite stari ale copilului: foame, oboseala, durere etc.). El emite anumite sunete cand ii este bine sau, dimpotriva plange, scanceste, cand se afla intr-o stare neplacuta. In felul acesta, aparatul fonator se exerseaza.

Treptat, dupa 2 – 3 saptamani, copilul incepe sa fie atent la sunetele din jurul lui. Atunci cand cineva din apropiere vorbeste cu voce mai puternica sau bate din palme, copilul mic devine atent si inceteaza sa planga. Cu timpul, se formeaza o legatura intre vocea omeneasca si persoanele din jur.. Din acest moment, copilul desprinde sunetele vorbirii din complexul de sunete din mediul ambiant si se pun bazele comunicarii verbale intre copil si cei din jurul lui. Micutul nu numai ca aude, ci incepe sa si asculte vorbirea adultilor.

Primele sunete pe care le pronunta copilul sunt vocalele, iar mai tarziu incepe si pronuntia consoanelor. Initial, in ganguritul copilului putem desprinde articulari vagi de sunete. El incearca sa-si imite parintii. Treptat, ajunge sa pronunte diferite combinari simple de sunete, silabe ca: da-da, ta-ta, ma-ma, ba-ba, pa-pa etc.

Imitatia (comportamentul imitativ) apare pe la 7 – 8 luni, accentuindu-se spre sfarsitul primului an de viata si inceputul celui de al doilea, cand are loc o intensificare a dezvoltarii limbajului sub toate aspectele. Silabele pronuntate prin gangurit (8 – 9 luni) chiar daca apar in combinatii „logice” pentru urechea adultului – ma-ma, ta-ta, pa-pa – ele sunt lipsite inca de semnificatia corespunzatoare, nu reprezinta cuvinte propriu-zise, oricat s-ar bucura mama sau tatal cand se „aud” strigati. Cu timpul, acest gangurit dispare si apar cuvintele, copilul respectand intonatia si ritmul vorbirii celor din jur. Copilul il observa pe adult cu privirea, il asculta si apoi reproduce sunetele auzite.

Un moment important in dezvoltarea limbajului il constituie etapa „intelegerii”, care apare in a doua parte a primului an de viata. Adultii repeta de mai multe ori denumirea obiectelor cu care copilul vine in contact. Intelegerea cuvintelor este mult usurata daca stimulam reflexul de orientare. In momentul in care el percepe obiectul sau in timpul disparitiei acestuia, sa i se puna intrebarea: unde-i creionul? unde-i masina? unde-i cartea? Apoi sa i se arate: uite creionul! uite masina! uite cartea!

Aceeasi insemnatate o au si cerintele exprimate prin cuvinte, la care copilul raspunde prin miscari. De exemplu, la cuvintele „vino”, „hai”, copilul intinde mainile, incearca sa se ridice, se apropie tarandu-se.

Asadar, daca adultii denumesc sistematic obiectele si fenomenele cu care copilul vine in contact, spre sfarsitul primului an de viata si inceputul celui de al doilea, sfera cuvintelor intelese de copil se va extinde, cuprinzand o buna parte dintre relatiile obisnuite, cotidiente dintre el si parinti, frati, surori etc.

Spre sfarsitul primului an, copilul ajunge sa pronunte intre 5 si 10 cuvinte dupa care ritmul de dezvoltare este mult mai rapid: la 2 ani cunoaste intre 300 si 400 de cuvinte; la 3 ani, numarul cuvintelor este de circa 1.000.