Ce se întâmplă cu copiii care au televizor în camera lor?

Prezenţa unui televizor în camera copilului îl poate predispune pe acesta la îngrăşare, chiar şi în cazul în care copilul nu se uită foarte mult la televizor, avertizează specialiştii.  Copiii cu vârsta de 10-14 ani care au televizor în dormitor au un indice de masă corporală (IMC) mai mare decât al celor de aceeaşi vârstă care nu au propriul televizor în cameră, arată cercetătorii americani de la Dartmouth College, autori ai unui articol apărut recent în jurnalul JAMA Pediatrics. Datele au fost obţinute în urma unui sondaj telefonic realizat în 2003, cu participarea a 6.522 de fete şi băieţi din SUA, care au fost întrebaţi dacă au un televizor în camera lor. S-a constatat că 3 din 5 copii intervievaţi aveau televizor în dormitor. Greutatea şi IMC ale copiilor au fost verificate la 2 ani şi la 4 ani după sondaj, constatându-se că acei copii care aveau televizor în cameră cântăreau mai mult decât cei care nu aveau televizor (cu 0,4 kg, în medie) şi aveau un IMC mai mare, care continua să crească în timp.
Interesant este că sporul de greutate nu era proporţional cu timpul petrecut de copil în faţa televizorului.  Cercetătorii cred că perturbarea somnului, cauzată de televizor, ar putea fi de vină pentru creşterea în greutate sau ar putea fi vorba despre faptul că respectivii copii sunt mai expuşi la reclame la alimente, destinate special copiilor. Autorii au făcut un apel pentru investigarea de către oamenii de ştiinţă şi a altor tipuri de dispozitive media electronice, precum tabletele sau laptop-urile, care au început să fie preferate de copii televizoarelor şi care ar putea avea şi ele efecte nocive asupra sănătăţii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu