Ce-o fi in capusorul unui copil mic?

Cine oare nu s-a intrebat vreodata la ce se gandesc copiii mici, ce-o fi in capusorul lor cand se apuca de vreo boacana, de ce nu stiu sa se opreasca atunci cand sunt in pericol, ce au de gand sa faca atunci cand iau un creion in mana, o carte, rujul mamei sau ceasul tatalui. 

Psihologii au reusit, de-a lungul timpului, sa dea fel de fel de explicatii, sa lamureasca misterele legate de gandirea celor care nu stiu sa vorbeasca, sa exprime in cuvinte ce simt si ce vor. O particularitate a gandirii copilului mic (de varsta anteprescolara) este generalizarea fie prea ingusta, fie prea extinsa. De exemplu, pentru un copil de aproximativ 2 ani, cuvantul „mama” se refera la o singura fiinta: la mama sa. El este nedumerit atunci cand aude un alt copil spunand altei femei „mama”. Abia mai tarziu, de pe la 3 ani si chiar mai tarziu, incep sa inteleaga ca si adultii au mama si tata, ca bunica este si ea la randul sau mama, ca poate fi si ea matusa sau sora cuiva.

Adeseori, copilul de un an – un an jumate, desemneaza prin acelasi cuvant obiecte foarte diferite (din cauza unei asemanari exterioare), deci face o generalizare prea larga. De exemplu, pisica (pis-pis)este nu numai pisica, ci si gulerul de blana de la un palton, si veverita din carti sau din padure, tigrul de la zoo etc.

O alta particularitate a gandirii copilului mic – in afara de generalizarile prea largi sau prea inguste – este faptul ca un obiect al gandirii sale este numai ce el percepe in momentul dat si ceea ce este obiect al actiunii sale in acel moment. De exemplu: pentru un copil pana la 6 luni, obiectul exista numai in functie de activitatea sa; daca ascundem obiectul, atunci activitatea inceteaza. Dupa 8 luni incepe sa caute obiectul disparut.

Cand incepe o activitate oarecare, copilul foarte mic nu stie precis ce va face, nu anticipeaza si nu are in vededere actiunea in ansamblul ei. Intentiile lui se dezvaluie chiar in timpul activitatii. El modifica mereu intentiile pe parcurs. Deseneaza o casa, apoi duce alte linii si spune ca deseneaza un copil, apoi un cocos, ca la final sa ajunga la un copac. 

A intelege o poveste este dificil, pentru ca limbajul sau este slab dezvoltat. Este nevoie ca povestirea sa fie cat mai simpla si obligatoriu insotita de poze, imagini, fotografii. Totusi, acestea nu trebuie folosite in exces. Copilul trebuie sa invete sa asculte si sa inteleaga si un limbaj care nu este legat musai de o situatie concreta. Se recomanda povestioare scurte, concrete, fara detalii si ramificatii care sa cuprinda de fiecare data si o situatie noua, pe care el nu o cunoaste dintr-o poveste anterioara.